La final de 2018, ultimele modele Google Nexus lansate pe piață ajungeau la capăt de drum în ceea ce privește suportul oficial pentru update-urile de sistem de operare (link).
Cum am fost mare fan al seriei, încă mai am acasă un terminal, pe care fiu-miu îl folosește ca daily driver. Însă, cum are deja o vârstă – telefonul, nu pruncul – a necesitat o mică intervenție „chirurgicală”. Mai pe românește, a trebuit să îl duc la service pentru a-i schimba acumulatorul.
Deși „capătul de linie” era Android 8.1 Oreo, eu am aveam instalat un custom rom Android 9.0 Pie (Resurection Remix), după ce l-am root-at în prealabil. Cu ocazia schimbării bateriei, dacă tot a trebuit să îl formatez, am zis să încerc un update la Android 10. Așa că, am pus mîna pe laptop și pe telefon (a fost nevoie să sun un prieten pentru un mic ajutor) și am instalat LineageOS 17.1 (link). Rezultatul se vede și în pozele de mai jos:
Am ținut telefonul la mine câteva zile, cât timp juniorul era ocupat cu noua lui achiziție – un pui de pisoi orfan -, așă că pot povesti pe scurt câteva impresii. Sistemul de operare funcționează brici, fără lag, chiar și pe la jocurile mai grele, din punct de vedere al graficii. Bateria este relativ ok, ținând cont că orice custom rom este un mare gurmand. Fie bateria este nouă și nu simt asta, fie este OS calibrat corect, fie Nexus 6P chiar a fost un telefon excelent. Singurul bug găsit a fost cel legat de Google Camera, care nu funcționează corect. Nu am avut timp și nici nervi să investighez dacă este o variantă veche, incompatibilă momentan, pentru că aplicația nativă de la Lineage este destul de bună pentru ce nevoi are fiu-miu! Încă nu a ajuns la momentul să își facă selfieuri cu gagici! 🙂
Ca și concluzie, dacă mai aveți vreun Nexus 6P prin sertar și doriți să experimentați cea mai actuală versiune Android, aveți mai sus o recomandare. Chiar sunt curios câți dintre voi mai aveți astfel de telefon…
Eu am un xiaomi mi mix pe care am pus LineageOS si la fel merge brici. Mici bug-uri ici-colo, dar fata de OS-ul original – clar este mult mai bine.
Am un Google Nexus 6P (folosesc la serviciu) și Google Pixel 3XL (telefonul meu personal), cele mai bune telefoane pe care le-am avut până acum, aștept să-mi iau Google Pixel 5 (sper că la inceputul anului să apară pe piață), camerele sunt exceptionale, chiar și la Nexus 6P, apoi de soft nu mai spun, original și curat, extrem de rapid la amândouă. La Nexus 6P am Android 10, până acum nu am nici o problemă, folosesc la prezentări grafice (prin chromecast) și telefonie, și muuult net. Excelente telefoane amândouă.