Cine a pus mâna vreodată pe un NAS de la Synology știe deja: nu e doar o cutie de stocare în rețea. Este o piesă dintr-un ecosistem bine gândit, construit în jurul ideii de simplitate, performanță și siguranță. O abordare care, pe alocuri, aduce aminte de filosofia Apple. Iar comparația nu e deloc întâmplătoare.
Un ecosistem construit cu intenție
De ani buni, Synology nu mai oferă doar hardware. A construit pas cu pas un ecosistem complet: de la sistemul de operare DSM (DiskStation Manager), până la aplicații mobile, soluții cloud C2 și chiar propriile hard disk-uri. Această integrare adâncă între hardware și software îi permite companiei să livreze o experiență de utilizare fluidă, fără surprise neplăcute, fără probleme de compatibilitate.
Synology vrea ca tu, ca utilizator, să nu îți bați capul cu drivere, incompatibilități sau setări obscure. Exact cum face Apple: totul e gândit să funcționeze din prima și să funcționeze bine.
Control total = securitate sporită
Atunci când deții controlul complet asupra platformei, poți reacționa rapid. Asta se vede clar în felul în care Synology tratează securitatea: actualizări rapide de firmware și software, funcții avansate precum Secure SignIn sau criptare AES-256, plus o interfață care face ușoară gestionarea permisiunilor și a accesului.
În contextul atacurilor ransomware tot mai dese (Deadbolt, să zicem), e reconfortant să știi că cineva a gândit totul cap-coadă, nu doar a îngrămădit niște funcții într-un meniu.
Drive-ul tău în mâinile tale
Ai folosit iCloud? Atunci vei înțelege imediat ce face Synology Drive, doar că aici vorbim despre un cloud pe care îl controlezi tu, cu datele rămânând la tine acasă (sau la birou). Fără abonamente, fără „terms and conditions” ambigue, fără grija că cineva îți scanează fișierele. Sincronizare între dispozitive? Da. Backup automat de pe telefon? Da. Control total? Absolut.
Hard disk-uri proprietare? Da, și au sens
Synology a intrat și în jocul hard disk-urilor, cu modele proprii optimizate special pentru NAS-urile lor. Avantajul? De exemplu, actualizările de firmware se pot face direct din DSM, fără să scoți HDD-ul din bay. În plus, sunt gândite să reziste într-un mediu RAID, cu viteze comparabile cu cele ale giganților industriei – WD sau Seagate.
Modelele HAT5300 și HAT3300 vin cu capacități generoase (până la 20 TB per unitate) și sunt perfect compatibile cu toate funcțiile sistemului DSM. Practic, dacă vrei un setup „set-it-and-forget-it”, aici îl găsești.
Profesionist sau utilizator casnic – amândoi au de câștigat
Fie că ai un NAS acasă pentru backup și media streaming, fie că administrezi un sistem enterprise cu zeci de hard disk-uri (Synology oferă modele cu până la 300 de bay-uri), ideea de bază rămâne aceeași: un ecosistem închis, dar puternic și ușor de folosit.
Și dacă ai nevoie de suport? Documentație bună, comunitate activă, update-uri constante și echipe de asistență care știu totul despre platforma pe care o folosesc clienții lor – pentru că totul e produs in-house.
Concluzie: un ecosistem demn de luat în considerare
Synology nu mai e demult doar un jucător în piața NAS. E un ecosistem întreg, construit pe ideea de coerență, performanță și siguranță. A intrat pe urmele Apple în ceea ce privește filosofia „totul de la un singur furnizor” – iar rezultatele vorbesc de la sine. Pentru utilizator, înseamnă un sistem care funcționează bine împreună, fără bătăi de cap. Și într-o lume în care timpul și siguranța datelor sunt tot mai prețioase, asta face o diferență reală.
Si pretul imi aminteste tot de apple. Hdd-uri clasice rebranduite cu synology la pret exagerat. Am inteles ca sunt modele care nu mai accepta hdd-uri non-synology. Daca e asa… cam penibil. In rest numa de bine de ei!
Sa știi că nu ii rău deloc nici qnap. Dacă ar fi sa aleg intre cele doua, as merge pe qnap. Are o funcție super faina qnap in care îți face backup de pe Google photos cu tot cu locație și toate datele incluse.
Are ceva aplicatie similara cu “backup for business” de la synology? Aia iti permite sa refaci toate datele din pc in caz de dezastru (defect hardware, virusare, etc).